Bepco lansează inițiativa de prevenție urbană prin instalarea vanelor seismice în cartierul NOUA din Brașov

Siguranța urbană se află în centrul strategiei Bepco de prevenire a hazardelor în cazul cutremurelor. Inaugurarea primei vane seismice din Brașov, situată în cartierul NOUA, marchează începutul unei inițiative care vizează fortificarea infrastructurii energetice a orașului împotriva riscurilor seismice.

Bepco

Brașov, România – 10 iunie 2024

Bepco (Brașov Energy Producing Company) anunță startul unei campanii cuprinzătoare de siguranță urbană în prima jumătate a anului 2024, lansându-se într-un proiect de instalare a vanelor seismice în unitățile sale de producere a energiei electrice și termice. Demersul Bepco urmărește pentru unitățile sale amplasate pe raza Municipiului Brașov, atenuarea pericolelor potențiale produse în cazul unui cutremur, de consecința scurgerilor și acumulărilor necontrolate de gaz natural, adică incendii și explozii.

Vanele seismice, deja un standard în țări precum SUA, Turcia, Italia sau Japonia asigură protecția clădirilor, echipamentelor, proprietăților și, cel mai important, a vieților umane. Deși în mod legal nu sunt obligatorii în România, aceste vane de siguranță cu închidere automată, instalate pe conductele de gaz rezidențiale reprezintă, deocamdată, o măsură opțională de protecție. Producătorii de energie electrică și termică le consideră însă critice pentru siguranța instalațiilor energetice.

Prima instalare a unei vane seismice a fost finalizată pe conducta de gaz natural care alimentează unitatea energetică Bepco din cartierul NOUA din Brașov. Vana seismică instalată de Bepco respectă atât standardele seismice americane ASCE 25-97, cât și cerințele legale prevăzute de legislația europeană în domeniu.

Echipată cu o supapă de închidere cu disc de balansare, vana este activată în mod automat de vibrațiile induse de cutremur. Mecanismul de activare implică o bilă de oțel așezată într-un suport de cupă conică. Mișcările seismice dislocă mingea din centrul cupei conice, declanșând automat mecanismul de închidere, fără intervenție umană. Mai mult, aceste supape funcționează independent de orice sursă de energie electrică, termică sau pneumatică. Mecanismul de activare al vanei seismice este reglat, testat și sigilat de către producător.

Vana seismică instalată pentru unitatea energetică Bepco – NOUA, reprezintă o soluție de ultimă generație, adaptată pentru uz comercial și industrial. Ea se activează la o magnitudine a cutremurului de 4.3 grade pe scara Richter, senzorii dispozitivului fiind reglați fin pentru a activa mecanismul de oprire a gazului în decurs de 5 secunde după determinarea unor oscilații sinusoidale orizontale specifice cutremurelor, astfel:

  • Accelerație maximă de 0,70 (6,87 m/s) cu o perioadă de 0,13 secunde
  • Accelerație maximă de 0,40 g (3,92 m/s) cu o perioadă de 0,20 secunde
  • Accelerație maximă de 0,30 g (2,94 m/s) cu o perioadă de 0,40 secunde
  • Accelerație maximă de 0,25 g (2,45 m/s) cu o perioadă de 1 secundă.
activare la o magnitudine a cutremurului de 4.3 grade pe scara Richter în decurs de 5 secunde
respectă standardele seismice americane ASCE 25-97 și legislația europeană
Previous slide
Next slide

Am inaugurat prima vană seismică din Brașov în cartierul Noua!

Cea mai importantă măsură oferită de vanele seismice constă în capacitatea acestora de a preveni scurgerile de gaz, a evita exploziile și alte situații periculoase de aceasta natură. Astfel se pot proteja viețile și proprietățile de daunele rezultate din scurgerile și acumulările de gaz natural, care se pot produce în cazul unui cutremur.

In eventualitatea producerii unui cutremur, vana seismică odată declanșată rămâne în starea blocată (armată). In acest fel, toate instalațiile de utilizare aflate în aval de vana seismică sunt izolate de instalația de distribuție a gazului natural. Numai  după verificarea prealabilă a întregii instalații de utilizare, vana seismică este rearmată manual de către personalul tehnic al operatorului de distribuție.

Instalarea sistemului seismic de protecție în instalațiile energetice Bepco – NOUA a fost executată de partenerul nostru, Engie, renumit pentru dezvoltarea de soluții integrate prin pachete de servicii tehnice adaptate pentru instalațiile de utilizare a gazelor naturale. Aceste soluții vor fi instalate și în celelalte puncte energetice de producție ale Bepco.

Considerate cândva o inovație de nișă, vanele seismice sunt acum acceptate pe scară largă în țările care se confruntă cu activitatea seismică, România numărându-se printre ele.