Până în prezent, am demarat sau susținut o serie de proiecte conectate la realitatea regională, menite să îmbunătățească viața oamenilor.
Cogenerarea de înaltă eficienta – Proiectul BEPCO – a generat reducerea cu 75% a emisiilor de CO2 , în comparație cu vechiul producător de energie, CET Brașov. Astfel, am sprijinit Municipiul Brașov în depășirea obiectivului de reducere a emisiilor cu 32%, până în anul 2020.
Facem parte din comunitatea Forumului Orașelor Verzi, primul și cel mai mare eveniment din România dedicat sustenabilității, organizat de administrația locală a Municipiului Brașov.
Am acordat 100 de burse în cadrul Generația Tech, program organizat de Digital Nation, care facilitează accesul participanților la un ecosistem național de formare practică în domenii precum IT și digital marketing.
36% dintre participanți s-au angajat în primele două luni de la absolvirea programului.
Am propus tema de dezbatere din finala concursului național Dezbatem România și am premiat echipele finaliste care au propus cele mai fezabile soluții.
Moțiunea dezbătută a vizat implementarea unor politici naționale care să încurajeze dezvoltarea economică multilaterală, inclusiv prin investiții în gazele naturale.
Sprijinim Fundația Kastel în proiectele sale de combatere a analfabetismului funcțional și de incluziune socială pentru familiile provenite din medii defavorizate.
Suntem susținătorii proiectului Centrul de Meditații Kastel, care prin intermediul voluntarilor implicați contribuie la creșterea empatiei și coeziunii sociale.
Susținem Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist Brașov în demersul lor de înființare și dotare a unui nou centru de zi de intervenție și recuperare dedicat copiilor și tinerilor cu tulburări de sănătate mintală.
Alături de Caravana cu Medici (filiala București), am susținut Centrul Clinic Medico-Militar al Regiunii de Sud, regiunea Odesa, prin transportul de medicamente și echipamente medicale, în baza unei solicitări umanitare de la începutul războiului ruso-ucrainean.
Începând din 2021 suntem aliații Asociației de Servicii Sociale SCUT și susținem beneficiarii acesteia: persoane adulte cu dizabilități, boli cronice de sănătate mintală, familii defavorizate, tineri proveniți din sistemul de ocrotire de stat.
Am susținut Fundația Română a Inimii în organizarea maratonului Promenada Inimilor, prin alocarea de fonduri pentru promovarea evenimentului, precum și pentru premiile dedicate concurenților și câștigătorilor.
Ne-am alăturat Fundației FĂRĂ în proiectul de construcție a unui centru dedicat comunităților din zone rurale defavorizate.
Misiunea acestui proiect este să ghideze tinerii adulți în dezvoltarea abilităților și deprinderilor necesare pentru căutarea, obținerea și păstrarea unui loc de muncă, prin programe de orientare și dezvoltare a competențelor formale și non-formale, precum și prin consiliere psihologică.
Am contribuit la reamenajarea și modernizarea Secției de Sterilizare a Spitalului de Copii din Brașov, printr-o donație financiară în cadrul proiectului Împreună dăruim, organizat de Clubul Rotary.
Noua stație de sterilizare, în care s-au investit, în total, peste 200.000 de dolari, este una dintre cele mai performante din România.
Susținem echipele de handbal masculin și feminin ale CS Sporting Ghimbav, club din care fac parte 150 de sportivi, dintre care 100 sunt legitimați la Federația Română de Handbal.